How are u today?



O intrebare atat de simpla si un raspuns pe masura; care ascunde de fapt frustrarile oricarui om,atunci cand se trezeste in fiecare dimineata de luni cu gandul ca incepe o noua saptamana... Postul anterior a generat diferite pareri pro si contra lucrurilor expuse, dar majoritatea s-au regasit in acele randuri... Da, poate ca am devenit niste mici robotei... intram intr-o monotonie de care nu suntem constienti si ajungem sa o vedem ca un lucru normal...
Mintea omului este complexa si poate percepe foarte multe lucruri, dar poate fi pacalita usor. Ca un exemplu ar fi iluziile optice, prin care creierul poate fi indus in eroare de o simpla imagine... Asa cred ca patim si cu timpul... repetarea unor lucruri coincide cu repetarea unor imagini si atunci mintea noastra ajunge sa nu mai perceapa totul la adevarata sa valoare sau interval... Oare?
Ne ascundem in umbra unor cuvinte sau fapte, de foarte multe ori ne este mai mult decat greu sa recunoastem adevarul si fugim de tot ceea ce inseamna responsabilitati... De ce? Pentru ca ne-am obisnuit cu acea monotonie si nu ne dorim sa iesim din ea... ne este frica???
De ce oare ne este frica? Pai raspunsul vine si el la fel de rapid ca si intrebarea... pentru ca vom da peste un nou inceput... si ceea ce am facut pana acum va avea un sfarsit... Dupa cum se spune din generatie in generatie: "orice inceput este greu"... dar noua pana la urma ne este frica de un inceput sau mai mult de un sfarsit? Daca stam bine sa ne gandim si viata a avut un inceput, atunci cand ne-am nascut, dar niciunuia nu i-a fost frica sa lupte... sa creasca, sa se dezvolte, sa invete, sa iubeasca, atat de multe lucruri... dar majoritatii ii este frica de sfarsitul vietii, adica de un singur lucru... Nu ne-a fost frica de un roman, dar ne este frica de punctul de pe ultima pagina...
Sa inteleg ca acest mini proverb in care toti spunem ca: "orice inceput e greu", sa fie de fapt si el o acoperire a adevaratului motiv de care ne este frica si anume "SFARSITUL" a ceea ce a fost pana atunci?
De aici sa plece toate problemele noastre carora ne este frica sa le spunem pe nume, preferand sa sustinem ca suntem fericiti si motivati? Sa nu-mi spuneti ca nu este adevarat si ca nu exista saptamanal macar o astfel de intrebare pusa in diferite ipostaze, la care sa nu raspundeti ca este ok, cand de fapt adevarul este altul...
Dar oare e mai bine asa? E bine sa ne fie teama de ceea ce simtim? E mai bine sa induram decat sa schimbam?
Voua de ce va este mai mult frica de inceput sau de sfarsit?*



*Chiar mi-as dori sa lasati comments-uri cu raspunsul la aceasta intrebare.
 

7 comentarii:

de amandoua :)

5 noiembrie 2007 la 22:11  

^:)^ Ai un stil aparte de a scrie ... Cu putina promovare o sa ajungi un blogger de top in trafic ;)

5 noiembrie 2007 la 22:28  

sincer: de sfarsit, dar nu ma intreba de ce.... sau.. hai k itzi zic: poate k mi-e frik de responsabilitati, sau poate cine stie? ... poate voi fi dezamagita de rezultatul final pe care il ast, k nu e pe masura asteptarilor mele.. sunt mai multe motive.. Iar de inceput: curiozitatea invinge frik;)

6 noiembrie 2007 la 09:30  

de intervalul cuprins intre inceput si sfarist...astea doua trec repede.La inceput nu prea ai habar ce sa faci, iar la sfarsit e cam....tarziu

7 noiembrie 2007 la 13:49  

Inceput...Sfarsit...
Frica este ceva normal pentru oameni, pentru ca fara frica nu am realiza nimic.
Inceputul reprezinta necunoscutul si intotdeauna ceea ce nu cunoatem provoaca frica.
Sa luam ca exemplu mitul pesterii scris de Aristotel, in care acest mare filosof si nu numai ne arata acest lucru.In mit este vorba despre niste oameni care se nasteau traiau si mureau intr-o pestera de mii de ani.Ei erau legati de maini si de picioare cu niste lanturi si toata viata si-o traiau in intuneric.Pana cand intr-o zi unul dintre ei a vrut sa vada si ce e dincolo de acea pestera si s-a zbatut din rasputeri, a reusit sa rupa acele lanturi si a reusit sa iasa afara.La inceput a fost orbit de lumina soarelui, dar cu timpul ochii lui s-au obisnuit cu acea lumina.A inceput sa umble sa cuoasca si alte locuri , oameni...A devenit un intelept, a aflat marele adevar si fiind foarte fericit de alegerea pe care a facut-o a vrut sa se intoarca printre semenii sai si sa-si impartaseasca aceste cunostinte.Dar atunci cand s-a intors in pestera a fost omorat cu pietre.(Acesta este mitul foarte pe scurt).De ce?Pentru ca de multe ori ne este frica de nou, de ceea ce nu stim,pentru ca de multe ori preferam sa fim ignoranti si ne este frica sa nu pierdem ceea ce avem si ceea ce credem, ne este frica sa nu suferim.Noul aduce schimbare , iar schimbarea presupune efort si riscuri, iar riscurile presupun succese sau esecuri.Dar fara toate acestea oare ce gust ar mai avea viata?
Sfasitul?Da ne este frica pentru ca odata cu el, la colt de suflet, ne asteapta un nou inceput.Chiar si daca ne referim la marele final(la moarte), presupunand ca dupa moarte ar mai fi ceva...adica un nou inceput,ceva ce nu stim...si asta ne provoaca frica...
Prin urmare atat inceputul cat si sfarsitul provoaca friva pentru ca este teama de necunoscut si de schimbare si teama de cum ne va impacta aceasta schimbare...

8 noiembrie 2007 la 10:12  

Viata incepe printr-un "urlet" si se termina la fel.
Nu ne dam seama cand intram in scena vietii, dar nici cand iesim. Am ajuns sa fim niste bieti actori, care din cand in cand ne dam jos masca si urlam "sus cortina. sus" atunci cand frica ne da tarcoale, si nu vrem sa se observe. Ne e teama de cele mai multe ori, dar asta nu ne opreste sa respiram, sa ne adaptam la nou, sa fim mai intelepti, sa ne bazam pe instincte, sa fim din ce in ce mai buni, sa ne ascundem.
Cred ca n-ar trebui sa ne gandim la frica, ci s-o acceptam ca parte integranta a fiintei umane. Ea este in noi si prin noi se manifesta creand ceva nou de fiecare data.
Si cred ca de fapt sfarsitul nu este in moarte, in ultima respiratie a mea ca fiinta umana, cred ca sfarsitul nu exista atata timp cat am realizat ceva care va continua si dupa trecerea mea in nefiinta. Viata se termina, dar sufletul nostru va exista in toate lucrurile / sfaturile bune/rele pe care le-am facut, in ceea ce am facut pentru semenii nostri.


25

8 noiembrie 2007 la 13:21  

Foarte adevarat mesajul trimis prin acest Blog, din pacate. Ma pot pune foarte usor in locul acelei fete. Desi sunt baiat si am permis nu pot sa beau alcool deloc din cauza un probleme de sanatate. Nu m-am urcat niciodata baut la volan si ma gandesc cu groaza la astfel de evenimente care se pot intampla oricand din cauza unor iresponsabili fie ei soferii sau parintii lor.

8 noiembrie 2007 la 16:52  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire